Decesul familiei tradiționale! Senatul a adoptat tacit căsătoriile homosexuale

O inițiativă de legiferare a uniunilor consensuale, inclusiv între două persoane de același sex, a fost adoptată tacit de Senatul României, ca prim for sesizat. În continuare, documentul va trebui să fie dezbătut și adoptat sau respins de Camera Deputaților, potrivit România Liberă și Ziarul Unirea.
Proiectul de act normativ ar urma să legalizeze uniunea consensuală între două persoane de același sex, care ar putea încheia între ele un contract civil prin intermediul căruia să dobândească drepturi similare cu cele ale membrilor unei familii formate prin căsătorie civilă.
Conform proiectului legislativ menționat, uniunea consensuală reprezintă asocierea dintre două persoane de sex diferit sau de același sex. Aceasta poate fi recunoscută legal chiar dacă nu este înregistrată la Starea Civilă.
Drepturile și obligațiile persoanelor care au încheiat o uniune consensuală sunt identice cu cele ale soților dintr-o căsătorie civilă obișnuită. Aceasta înseamnă că, de exemplu, în cazul spitalizării unuia dintre parteneri, celălalt este considerat aparținător, iar în caz de deces, supraviețuitorul beneficiază de moștenire și de pensie de urmaș.
Cu toate acestea, atât dobândirea statutul de aparținător al partenerului internat în spital, cât și posibilitatea cedării bunurilor către partenerul rămas în viață, au fost deja legalizate fără a fi nevoie pentru aceasta ca cele două persoane să fie în uniune consensuală.

Lasă un răspuns